Romanul unei picturi enigmatice: Fata cu cercel de perla

    Al doilea roman găzduit de rubrica noastră cu aromă de hârtie tipărită îi aparține scriitoarei americane Tracy Chevalier și a primit botezul tiparului în anul 1999. Romanțata poveste ce redă, în termeni care împletesc delicios ficțiunea narativă și realitatea istorică, evenimente petrecute între anii 1664-1666, cu un epilog plasat în anul 1976, are ca eveniment central conceperea celebrului tablou Fata cu turban sau Fata cu cercel de perlă, aparținând lui Johannes Vermeer. Din fericire pentru cititorii români, aceștia se pot delecta cu versiunea tradusă,  lansată pe piață de editura Polirom in anul 2003.

          Fotoliul naratorului este ocupat de tânăra Griet, în vârstă de șaisprezece ani în momentul declanșării evenimentelor narate, angajată pe post de servitoare în casa familiei pictorului Vermeer, devenind singura persoană admisă pentru a curăța studioul artistului. Forțată de împrejurări (tatăl său își pierduse vederea în urma unui accident, nemaifiind capabil să se ocupe de pictarea faianței), Griet trebuie să își susțină financiar familia, așa că efectuează tranziția către un statut deloc încântător pentru o tânără fată. Romanul debutează cu scena întâlnirii dintre Griet și Vermeer, iar cititorul are șansa să remarce afinitatea dintre cei doi, ghicită, de altfel, precum majoritatea sentimentelor sau senzațiilor din spatele fiecărei scene prezentate în carte. Metoda lui Griet de a grupa legumele în funcție de culoare instigă interesul lui Vermeer, iar cititorul are ocazia să remarce că Griet nu e o fată simplă, ci deține un oarecare simț estetic, moștenit, cel mai probabil, de la tatăl său.

---

"Fata cu cercel de perlă", High Museum of Art Atlanta

    Mutarea în noul cămin reprezintă o schimbare majoră în existența lui Griet, o drama psihologică schițată de multipli factori. Ea pătrunde într-o locuință dominată de Maria Thins, mama Catharinei Vermeer, un spațiu plin de copii - în majoritatea lor fiice - cu personalități puternice, în care părinții, în special tatăl, par să se eschiveze de la realitate. Practic, întregul roman este reprezentativ pentru viața domestică a epocii respective, cu accentul plasat pe ideea de cămin-sanctuar dominat de influența femeilor, în care figurile masculine sunt elemente secundare de referință. Distanța scurtă pe care Griet o parcurge până la cartierul locuit de catolici devine un drum al schimbării, al tranziției de la familiaritatea religiei protestante, de la aspirații tinerești și puritate, către duritatea existenței zilnice și materialismul întruchipat de Pieter, fiul măcelarului. Riftul care desparte cele două lumi ale lui Griet, aceea a vieții în casa părinților și cea a existenței în noul cămin, se adâncește pe măsură ce tânăra se adaptează la noul stil de viață. Griet se descoperă prinsă între inocența și senzualitate refulată, între protestantism familiar și catolicism pregnant sau între tendința, oarecum agresivă, de a-și apăra stăpânul în fața părinților și sentimentele filiale.

Scarlett Johansson în ecranizarea nuvelei scriitoarei Tracy Chevalier

    Sanctuarul lui Vermeer este spațiul marcat de misterul specific pictorului, un spațiu care, pentru restul familiei, pare să fie încărcat de o atmosferă generatoare de nesiguranță. Este demarcat de restul casei precum doua universuri coexistând în aceeași pătură spațio-temporală, dar incapabile să fuzioneze vizibil. Nimeni nu poate citi în mintea pictorului, însăși atitudinea sa fiind permanent evazivă, dar studioul pare a fi șansa tinerei servitoare de a testa această teorie. Griet pătrunde în cea mai intimă extensie concretă a procesului mental de creație, iar de aici până la eventuala implicare emoțională rămâne o distanță mică de parcurs. 

Scarlett Johansson în ecranizarea nuvelei scriitoarei Tracy Chevalier

    La fel precum picturile lui Vermeer, romanul nu ne oferă cheia sentimentelor protagoniștilor, dar senzația emanată printre rânduri este aceea de iubire și admirație, uneori cu caracter reciproc. Asumându-și riscul de a fi concediată, Griet modifică un detaliu din decor, sperând că Vermeer va remarca și aproba mutarea, astfel încât tabloul pe care îl picta să beneficieze de detaliul-cheie. Astfel, Griet devine, la început în secret, apoi cu aprobarea tacită a Mariei Thins (adevăratul cap al familiei), asistenta lui Vermeer. Preparând variatele tipuri de vopsea și lucrând inclusiv în timpul nopții, Griet acționează din simțul datoriei, dar agreează, simultan, ideea că Vermeer ar putea să o aprecieze dincolo de statutul său de simplă servitoare.
     În momentul în care pictorul o remarcă pe asistenta lui curățând geamurile studioului, luminată de ziua care se răsfrânge pe chipul său tânăr, un nou tablou începe să prindă viață. Pictura urmează să ajungă în colecția personală a patronului pictorului, Van Ruijven, un Casanova notoriu, iar necesitatea de perfecțiune a creatorului său va spulbera orice procent de compasiune față de modelul suferind pe altarul de sacrificiu al artei.

     Refuzul de a-și dezgoli părul este prima reacție de acest gen venită din partea lui Griet în ceea ce privește o cerință a unuia dintre stăpânii săi. Tânăra este conștientă că gestul de a-și păstra părul acoperit este ultimul element ce o mai poate ajuta să își controleze senzualitatea mocnită. Momentul în care Vermeer încalcă regula de a nu o privi pe Griet atunci când aceasta își așează turbanul din recuzită pentru tabloul aflat în curs de concepere marchează metamorfozarea tinerei într-o femeie conștientă de sexualitatea sa. Astfel, îl va căuta pe Pieter în timpul nopții și i se va dărui pe o alee lăturalnică, marcând distanțarea psihologică față de Vermeer. Cât despre procesul de creație a tabloului, sacrificiul de sine prevalează încă o dată, iar Griet își perforează ambii lobi ai urechilor astfel încât pictura să  primească detaliul care o va desăvârși. Deși un singur cercel urma să fie vizibil în tablou, Vermeer nu are nici cea mai mică remușcare față de suferința fizică și morală a modelului său, așa că își pune arta în fața oricărui drept uman de dragul senzației de autenticitate.        
    Romanul fictiv al conceperii picturii supranumite 'Mona Lisa a Nordului' își propune să delecteze cititorii amatori de povești conținute pe o pânză enigmatică, iar melancolicul Vermeer prinde viață cu ajutorul cuvintelor, nu doar al operelor sale. Vă recomand ca, după încheierea lecturii, să vizionați ecranizarea din anul 2003. Colin Firth și Scarlett Johansson îi întruchipează pe Sfinxul din Delft și pe grațioasa Griet într-o manieră savuroasă.