Călușarii sau Călușeii au o strânsă legătură cu sărbătoarea Rusaliilor. Ei joacă cu o săptămână înainte și una după Rusalii, iar, prin unele locuri, numai o săptămână după Rusalii.
Jocul Călușarilor a fost moștenit de la Romani și constituie oglindirea vechii unități instituită de Numa Pompiliu pentru paza celor 12 scuturi (ancilia) , dintre care unul era cel al lui Marte, simbolul puterii militare romane. Acești Salii Palatini (denumire de la "Dealul Palatin", unde se găsea sanctuariul) erau de fapt preoți ai lui Marte. În fiecare an, la întâi martie, ei cutreierau orașul săltând și jucând , cântând laude zeilor - de unde și numele de Salii (săltăreți).
O a doua unitate Salii a fost creată de Tulius Hostilius, denumită Salii Agonales sau Collini (de la Porta Collina ), preoți ai lui Quirinus (zeu roman al războiului).
Fiecare unitate era alcătuită din 12 membri pe viață, proveniți doar dintre patricieni; aceștia trebuiau să fie tineri, iar părinții lor să fie în viață. Erau conduși de un magister, un praesul (supraveghetorul dansurilor) și un vates (supraveghetorul cântecelor).
Salii prezentau acest dans ritual timp de câteva zile la începutul lui martie și octombrie în fiecare an, pentru a celebra începutul și sfârșitul campaniei, dar îndeosebi pentru a mulțumi lui Marte sau lui Quirinus.
Jocul Călușarilor a fost moștenit de la Romani și constituie oglindirea vechii unități instituită de Numa Pompiliu pentru paza celor 12 scuturi (ancilia) , dintre care unul era cel al lui Marte, simbolul puterii militare romane. Acești Salii Palatini (denumire de la "Dealul Palatin", unde se găsea sanctuariul) erau de fapt preoți ai lui Marte. În fiecare an, la întâi martie, ei cutreierau orașul săltând și jucând , cântând laude zeilor - de unde și numele de Salii (săltăreți).
O a doua unitate Salii a fost creată de Tulius Hostilius, denumită Salii Agonales sau Collini (de la Porta Collina ), preoți ai lui Quirinus (zeu roman al războiului).
Fiecare unitate era alcătuită din 12 membri pe viață, proveniți doar dintre patricieni; aceștia trebuiau să fie tineri, iar părinții lor să fie în viață. Erau conduși de un magister, un praesul (supraveghetorul dansurilor) și un vates (supraveghetorul cântecelor).
Salii prezentau acest dans ritual timp de câteva zile la începutul lui martie și octombrie în fiecare an, pentru a celebra începutul și sfârșitul campaniei, dar îndeosebi pentru a mulțumi lui Marte sau lui Quirinus.
În timpul procesiunii, fiecare Salii purta o tunică brodată, o platoșă, un coif ascuțit și o sabie încinsă la brâu; purtau câte unul din scuturile sacre pe brațul stâng iar în mâna dreaptă un baston - în tot acest timp trâmbițașii pășeau înaintea lor. Coloana se oprea la toate altarele și templele din drum , unde avea loc dansul războinic în timp ce se loveau ritmic scuturile. Procesiunea se oprea la sfârșitul zilei în locuri special desemnate , scuturile erau adăpostite peste noapte în case speciale iar Salii luau parte la ospățuri proverbiale pentru opulența lor .
Nunc est bibendum, nunc pede libero
pulsanda tellus, nunc Saliaribus
ornare pulvinar deorum
tempus erat dapibus, sodales.
Acum e timpul să bem, acum e timpul, cu picioare goale,
să batem pământul; acum e timpul
să decorăm culcușul sacru al zeilor
pentru sărbătoarea Salii, prieteni
(Horațiu, Ode, 37 / 2)
Până la data de 24 martie, scuturile erau în mișcare; în toată această perioadă aveau loc diverse alte festivități la care luau parte și Salii - astfel, pe data de 11 martie avea loc o cursă de care în onoarea lui Marte (Equiria) și un ospăț în onoarea fabricantului scuturilor, Mamurius Veturius; pe data de 19 martie avea loc ceremonia curățării scuturilor iar pe data de 23 martie ceremonia curățării trâmbițelor sacre (tubae) , ceremonie intitulată tubilustrium.
Zilele în care scuturile se aflau în mișcare erau declarate solemne (religiosi) și în aceste zile erau evitate marșurile către luptă, luptele sau căsătoriile. În octombrie, la încheierea campaniei, scuturile erau din nou scoase, dar erau curățate doar în Campus Martius .
Ritualul Salii (aoeamenta) făcea referire la Numa Pompiliu și era scris în vers saturnin, într-un limbaj atât de primitiv încât abia era înțeles chiar de către preoți.
O ipoteză în ceea ce privește denumirea Călușarilor este că aceasta vine de la denumirea unității lui Tulius Hostilius, Colli Salii.
O altă ipoteză asociază numele Mutului, un component al trupei Călușarilor (sau cel cu călușul în gură) și al Vătavului (conducătorul Călușarilor - referitor la Vates, conducătorul Salii)
Jocul Călușarilor este un joc religios, îndreptat împotriva duhurilor rele în general și al zânelor rele, în special, având ca scop purificarea păcatelor. A fost (și, să sperăm, este) considerat un joc sfânt românesc , fiind cel mai vechi joc național.
Căluşarii se găsesc datori să joace oricând sunt rugaţi şi, cu zece zile înainte de Rusalii, cei mai buni Căluşari se adună la vătavul de anul trecut.
Vătavul unui ţinut (format din mai multe sate vecine) se duce pe la târguri, în oraşele şi orăşelele din apropiere şi când întâlneşte feciori care joacă bine îi întreabă dacă vor să intre în căluşerie.
Ritualul Salii (aoeamenta) făcea referire la Numa Pompiliu și era scris în vers saturnin, într-un limbaj atât de primitiv încât abia era înțeles chiar de către preoți.
O ipoteză în ceea ce privește denumirea Călușarilor este că aceasta vine de la denumirea unității lui Tulius Hostilius, Colli Salii.
O altă ipoteză asociază numele Mutului, un component al trupei Călușarilor (sau cel cu călușul în gură) și al Vătavului (conducătorul Călușarilor - referitor la Vates, conducătorul Salii)
Jocul Călușarilor este un joc religios, îndreptat împotriva duhurilor rele în general și al zânelor rele, în special, având ca scop purificarea păcatelor. A fost (și, să sperăm, este) considerat un joc sfânt românesc , fiind cel mai vechi joc național.
Căluşarii se găsesc datori să joace oricând sunt rugaţi şi, cu zece zile înainte de Rusalii, cei mai buni Căluşari se adună la vătavul de anul trecut.
Vătavul unui ţinut (format din mai multe sate vecine) se duce pe la târguri, în oraşele şi orăşelele din apropiere şi când întâlneşte feciori care joacă bine îi întreabă dacă vor să intre în căluşerie.
Cel care doreşte să devină un căluşar va trebui să-l arvunească pe vătav. La primirea arvunei, vătavul îi spune feciorului să fie la casa lui în ziua de Ispas . Odată ce toţi feciorii s-au adunat, începe ritualul magic. Flăcăii strâng apă din nouă direcţii (hotare), de la nouă izvoare; apoi cutreieră alte trei hotare ce se împreunează la un loc, în trei colțuri și, oprindu-se între căi, vătavul îi leagă pe fiecare peste fluierele picioarelor, mai jos de genunchi, cu câte două curele pe care sunt înșirați zurgălăi. De asemenea îi leagă peste brațe, deasupra coatelor, cu două rânduri de panglici.
După terminarea ceremoniei legatului, feciorii formează un cerc și o roagă pe Irodeasa - patroana Călușarilor - să îi ajute. Vătavul îi stropește cu apă din cele nouă izvoare și le poruncește să ridice bâtele cu capătul cel maiu subțire în sus. Bâtele se ciocnesc de câte trei ori privind mai întâi spre apus, apoi spre răsărit. Ciocnirea bâtelor este semnul tainic după care se cunosc jucătorii, dacă fac parte sau nu din societatea Călușarilor.
După terminarea ceremoniei legatului, feciorii formează un cerc și o roagă pe Irodeasa - patroana Călușarilor - să îi ajute. Vătavul îi stropește cu apă din cele nouă izvoare și le poruncește să ridice bâtele cu capătul cel maiu subțire în sus. Bâtele se ciocnesc de câte trei ori privind mai întâi spre apus, apoi spre răsărit. Ciocnirea bâtelor este semnul tainic după care se cunosc jucătorii, dacă fac parte sau nu din societatea Călușarilor.
Bâtele sunt făcute din stejar, înalte de un stat de om și întărite cu o măciucă în cap, ferecată cu câte o verigă din fier la vârful cel subțire.
După inițiere, vătavul le poruncește ca, fără să cuteze să se uite îndărăt, să plece toți la el acasă unde îi dezleagă, spunându-le "cum v-am legat eu așa trebuie să rămâneți legați la bine și la rău. " Numai vătavul are puterea de a-i dezlega de îndatoririle luate. Le mai amintește ca, de fiecare dată când vor juca, să nu uite să o roage pe Irodeasa și să ciocnească bâtele pentru a se încredința că numai călușari intră în joc. Dacă cineva îi va îmbia cu mâncare sau băutură, cea dintâi îmbucătură sau cel dintâi pahar de băutură vor fi aruncate sub masă, drept jertfă Irodesei.
Călușarii poartă pălării cu panglici cusute cu mărgele sau căciuli. Sunt îmbrăcați numai în cămăși și peste mijloc sunt încinși cu un brâu îngust cât latul palmei, cu ciucuri atârnați. Cioarecii sunt albi, din pânză subțire de bumbac, croiți pe picior, cu șiret negru sau albastru pe margini, iar la glezne sunt răsfrânți ca de patru degete și tiviți cu puișori de arnici roșu. Joacă numai încălțați în opinci, cu obiele albe de pânză, iar curelele foarte înguste sunt împletite prin nojițele opincilor și înfășurate pe după glezne. Peste fluierele picioarelor au zurgălăi printre care atârnă ciucurei răsfirați.
După inițiere, vătavul le poruncește ca, fără să cuteze să se uite îndărăt, să plece toți la el acasă unde îi dezleagă, spunându-le "cum v-am legat eu așa trebuie să rămâneți legați la bine și la rău. " Numai vătavul are puterea de a-i dezlega de îndatoririle luate. Le mai amintește ca, de fiecare dată când vor juca, să nu uite să o roage pe Irodeasa și să ciocnească bâtele pentru a se încredința că numai călușari intră în joc. Dacă cineva îi va îmbia cu mâncare sau băutură, cea dintâi îmbucătură sau cel dintâi pahar de băutură vor fi aruncate sub masă, drept jertfă Irodesei.
Călușarii poartă pălării cu panglici cusute cu mărgele sau căciuli. Sunt îmbrăcați numai în cămăși și peste mijloc sunt încinși cu un brâu îngust cât latul palmei, cu ciucuri atârnați. Cioarecii sunt albi, din pânză subțire de bumbac, croiți pe picior, cu șiret negru sau albastru pe margini, iar la glezne sunt răsfrânți ca de patru degete și tiviți cu puișori de arnici roșu. Joacă numai încălțați în opinci, cu obiele albe de pânză, iar curelele foarte înguste sunt împletite prin nojițele opincilor și înfășurate pe după glezne. Peste fluierele picioarelor au zurgălăi printre care atârnă ciucurei răsfirați.
Muzica este anume compusă, cu arii călușerești specifice, line și melodioase. Cu zurgălăii țin ritmul jocului și, la comanda vătavului "Odată, copii, Uite-așa, iac-așa și iar așa!" execută cu toții câte o figură compusă din cele mai grele mișcări, sărind de jos pe un pahar de vin pus pe masă sau aruncându-se cu toții în creștet pe bâte și bătând de câte trei ori din călcâie.
Întâiul călușar ține în mână un chip de cal de lemn sculptat și pus în vârful unui baston. Așa jură frăție și pază legilor călușerești , iar, de nu, să piară de sabie. După aceea urmează toți călușarii, vătavul și mutul. Când se arată cele dintâi raze ale soarelui, vătavul prinde de mână pe întâiul călușar, acesta pe al doilea și așa mai departe, până la cel din urmă, care are în mână un ciocan. Vătavul stă în fața lor iar cimpoierii și mutul în spate. Cimpoierii încep să cânte "Jocul soarelui la răsărit" iar căluşarii încep să joace în jurul unei movile, înconjurând-o de trei ori. Vătavul poartă o traistă în care ţine boz, leuștean, usturoi, pelin și alte ierburi (în număr de nouă, câte sunt și zânele). El mai are în mână un ciocan și, în timpul jocului, rupe din buruieni și aruncă asupra Călușarilor, iar mutul, care ține un bici pe umăr, lovește din când în când pământul pe lângă jucători, în credința că bate duhurile necurate ce ar îndrăzni să se apropie nevăzute.
Întâiul călușar ține în mână un chip de cal de lemn sculptat și pus în vârful unui baston. Așa jură frăție și pază legilor călușerești , iar, de nu, să piară de sabie. După aceea urmează toți călușarii, vătavul și mutul. Când se arată cele dintâi raze ale soarelui, vătavul prinde de mână pe întâiul călușar, acesta pe al doilea și așa mai departe, până la cel din urmă, care are în mână un ciocan. Vătavul stă în fața lor iar cimpoierii și mutul în spate. Cimpoierii încep să cânte "Jocul soarelui la răsărit" iar căluşarii încep să joace în jurul unei movile, înconjurând-o de trei ori. Vătavul poartă o traistă în care ţine boz, leuștean, usturoi, pelin și alte ierburi (în număr de nouă, câte sunt și zânele). El mai are în mână un ciocan și, în timpul jocului, rupe din buruieni și aruncă asupra Călușarilor, iar mutul, care ține un bici pe umăr, lovește din când în când pământul pe lângă jucători, în credința că bate duhurile necurate ce ar îndrăzni să se apropie nevăzute.
Biciul mutului este făcut din tei, împletit în ziua de Rusalii. După ce au înconjurat movila de trei ori, vătavul se desprinde, ridică o sabie în sus și o încrucișează cu un ciomag pe sub care trec toți călușarii ca la jurământ, semnificând că toți sunt feriți de orice primejdie. Apoi vătavul se întoarce pe călcâie și împreună din nou armele pe sub care trec din nou toți călușarii - asta se întâmplă de trei ori. Vătavul pășește înainte, în urma lui vin călușarii perechi după care vin cimpoierii cântând marșul zânelor.
Înainte de a se așeza la masă, toți călușarii cu excepția mutului joacă un joc, apoi se așează la masă cu capetele goale. Mutul stă în picioare cu căciula pe cap și cu biciul în mână - așa va și mânca. Când lovește cu biciul în pământ, călușarii trebuie să spună dacă sunt toți de față.
După ce au trecut cele zece zile de la Rusalii, în a unsprezecea zi (adică marți), a doua săptămână după Rusalii , când se sărbătoresc Todorusaliile (sau Sfredelul Rusaliilor) , merg cu toții înainte de răsăritul soarelui la o movilă dintre hotare unde joacă "Jocul soarelui" pentru cea din urmă dată din acel an.
Înconjoară movila de trei ori jucând, trec din nou toți pe sub sabie și ciocan blestemând pe cel ce n-ar fi păzit cu strășnicie jurământul. În acest timp mutul ocolește neîntrerupt movila, dar nu joacă ci lovește cu putere cu biciul .
Când au terminat jocul vătavul trage cu pistolul peste movilă și fiecare fuge încotro a stat cu fața în momentul împușcăturii, neoprindu-se în loc, neuitându-se îndărăt, fiecare către casa lui. După ce călușarii fug, mutul - care se chinuia să rupă biciul lovind movila - încearcă acum să-l rupă cu mâinile pentru a lăsa jumătate la movilă. Dacă nu poate, îl lasă întreg la movilă și fuge și el spre casă.
Înainte de a se așeza la masă, toți călușarii cu excepția mutului joacă un joc, apoi se așează la masă cu capetele goale. Mutul stă în picioare cu căciula pe cap și cu biciul în mână - așa va și mânca. Când lovește cu biciul în pământ, călușarii trebuie să spună dacă sunt toți de față.
După ce au trecut cele zece zile de la Rusalii, în a unsprezecea zi (adică marți), a doua săptămână după Rusalii , când se sărbătoresc Todorusaliile (sau Sfredelul Rusaliilor) , merg cu toții înainte de răsăritul soarelui la o movilă dintre hotare unde joacă "Jocul soarelui" pentru cea din urmă dată din acel an.
Înconjoară movila de trei ori jucând, trec din nou toți pe sub sabie și ciocan blestemând pe cel ce n-ar fi păzit cu strășnicie jurământul. În acest timp mutul ocolește neîntrerupt movila, dar nu joacă ci lovește cu putere cu biciul .
Când au terminat jocul vătavul trage cu pistolul peste movilă și fiecare fuge încotro a stat cu fața în momentul împușcăturii, neoprindu-se în loc, neuitându-se îndărăt, fiecare către casa lui. După ce călușarii fug, mutul - care se chinuia să rupă biciul lovind movila - încearcă acum să-l rupă cu mâinile pentru a lăsa jumătate la movilă. Dacă nu poate, îl lasă întreg la movilă și fuge și el spre casă.
La trei zile după despărțire se întâlnesc din nou la casa vătavului spre a vedea dacă nu i s-a întâmplat ceva vreunuia dintre ei. Aici împart ce au primit în timpul dansurilor - fără a scoate vreun cuvânt - și se despart numai prin strângeri de mână și semne.
Mamele își dau copiii în brațele călușarilor, în credința că se vor face la fel de puternici precum aceștia.
Călușarii poartă cu ei și un steag. Înainte de a juca, stegarul atinge cu steagul nasul fiecărui jucător pentru a le da tărie la joc. În timpul nopții steagul e înfipt în pământ și păzit de un călușar.
În timp ce joacă, steagul e purtat de călușari și spectatorii trebuie să se ferească să treacă pe sub umbra steagului. Cel ce trece pe sub umbră va muri; pentru a nu i se întâmpla asta, trebuie să fie "jucat" de călușari.
Se știe că există legi călușerești - cei care le calcă sunt pedepsiți cu moartea de către zâne. Jocul călușarilor se face pentru a se apăra de acestea, deoarece zânele dau blesteme și boli, fură bărbații.
Obiceiurile călușarilor sunt descrise de poetul maghiar Balassi, care a avut ocazia să învețe puțin din acest dans. La serbarea încoronării lui Rudolf al II-lea (25 septembrie 1572) poetul a arătat câteva mișcări al jocului călușarilor, obținând admirația celor din jur.
De asemenea scriitorul secui Dozsa Daniil , în opul istoric "Kornis Illona II" (Pesta, 1859) vorbește despre vechimea jocului călușarilor cu ocazia unei serbări dată de Sigismund Bathori la 19 octombrie 1599, în onoarea fiicei mai mari a lui Mihai Viteazul, serbare la care fuseseră de față și Doamna Munteniei cu cele două fiice Beatrice și Florica și Pătrașcu, fiul lui Mihai. Locul acestei serbări a fost valea între Cricău și Alba Iulia, sub ruinele de la Piatra Caprei.
La această sărbătoare - zice Dozsa - au luat parte și ostași ai lui Mihai Viteazul. Călușarii, care erau sub conducerea Vornicului Baba Novac, au executat jocul:
"Într-un cerc mai larg erau așezați 12 stâlpi pe vârful cărora se aflau table de un stânjen pătrat. Pe fiecare se așezase câte un jucător. Înăuntrul stâlpilor se afla o pânză orientală, cu o țesătură foarte tare, de la care se întindeau 12 sfori de mătase la vârful stâlpilor, în mâinile celor 12 jucători așezați pe stâlpi. În jurul stâlpilor erau înșirați o sută de călușari, rezemați după datina poporului, cu mâinile și capul pe bâtele lor ghintuite cu argint.
Pe cap aveau căciuli negre din blană de miel, împănate cu betele și pene aurite. Purtau cămăși albe până la genunchi, care se strângeau în creț printr-un brâu de piele (șerpar) încărcat cu bumbi. Opincile erau legate după datina romană, cu curele roșii, șerpuite peste pulpe până la genunchi și cu zurgălăi de argint, în contrast cu cioarecii albi de postav.
Vătavul era un muntean pe nume Florian, cel mai renumit călușar al timpului. Odată ce Principele și Doamna Munteniei au sosit, la un semn al lui Florian a început muzica și cei o sută de călușari din jurul stâlpilor au pornit să joace, recitând strofele jocului."
Mamele își dau copiii în brațele călușarilor, în credința că se vor face la fel de puternici precum aceștia.
Călușarii poartă cu ei și un steag. Înainte de a juca, stegarul atinge cu steagul nasul fiecărui jucător pentru a le da tărie la joc. În timpul nopții steagul e înfipt în pământ și păzit de un călușar.
În timp ce joacă, steagul e purtat de călușari și spectatorii trebuie să se ferească să treacă pe sub umbra steagului. Cel ce trece pe sub umbră va muri; pentru a nu i se întâmpla asta, trebuie să fie "jucat" de călușari.
Se știe că există legi călușerești - cei care le calcă sunt pedepsiți cu moartea de către zâne. Jocul călușarilor se face pentru a se apăra de acestea, deoarece zânele dau blesteme și boli, fură bărbații.
Obiceiurile călușarilor sunt descrise de poetul maghiar Balassi, care a avut ocazia să învețe puțin din acest dans. La serbarea încoronării lui Rudolf al II-lea (25 septembrie 1572) poetul a arătat câteva mișcări al jocului călușarilor, obținând admirația celor din jur.
De asemenea scriitorul secui Dozsa Daniil , în opul istoric "Kornis Illona II" (Pesta, 1859) vorbește despre vechimea jocului călușarilor cu ocazia unei serbări dată de Sigismund Bathori la 19 octombrie 1599, în onoarea fiicei mai mari a lui Mihai Viteazul, serbare la care fuseseră de față și Doamna Munteniei cu cele două fiice Beatrice și Florica și Pătrașcu, fiul lui Mihai. Locul acestei serbări a fost valea între Cricău și Alba Iulia, sub ruinele de la Piatra Caprei.
La această sărbătoare - zice Dozsa - au luat parte și ostași ai lui Mihai Viteazul. Călușarii, care erau sub conducerea Vornicului Baba Novac, au executat jocul:
"Într-un cerc mai larg erau așezați 12 stâlpi pe vârful cărora se aflau table de un stânjen pătrat. Pe fiecare se așezase câte un jucător. Înăuntrul stâlpilor se afla o pânză orientală, cu o țesătură foarte tare, de la care se întindeau 12 sfori de mătase la vârful stâlpilor, în mâinile celor 12 jucători așezați pe stâlpi. În jurul stâlpilor erau înșirați o sută de călușari, rezemați după datina poporului, cu mâinile și capul pe bâtele lor ghintuite cu argint.
Pe cap aveau căciuli negre din blană de miel, împănate cu betele și pene aurite. Purtau cămăși albe până la genunchi, care se strângeau în creț printr-un brâu de piele (șerpar) încărcat cu bumbi. Opincile erau legate după datina romană, cu curele roșii, șerpuite peste pulpe până la genunchi și cu zurgălăi de argint, în contrast cu cioarecii albi de postav.
Vătavul era un muntean pe nume Florian, cel mai renumit călușar al timpului. Odată ce Principele și Doamna Munteniei au sosit, la un semn al lui Florian a început muzica și cei o sută de călușari din jurul stâlpilor au pornit să joace, recitând strofele jocului."
RSS Feed