Artemisia Gentileschi

3/28/2015

SINONIMUL CURAJULUI FEMININ BAROC DE A IMORTALIZA TUMULTUL
EMOȚIONAL PE O PÂNZĂ

Ocupația de pictor, protejată de muze și emoții puternice, este una versatilă. Permanent reinventată, aceasta a trecut prin diferite stagii, precum o femeie având o existență dusă la extreme și lipsită de permisiunea de a decide unde să o poarte următorii pași. A fi pictor nu a semnificat întotdeauna starea de boemie sau libertatea de a îți urma inspirația, atașată conceptului de către publicul modern, sau miza pe cartea influenței asupra unui public avid de varietate sau excentricitate. Dacă umanizăm pictura și o urmărim de-a lungul secolelor, așa cum procedăm cu o actriță frumoasă de-a lungul carierei sale, vom remarca discrepanțele vizibile în atitudinea celor ce au interacționat, într-o măsură sau alta, cu această formă de artă. Pictura, femeie neînțeleasă, a fost, pe rând, o persoană de moravuri ușoare, aruncată din brațele unui bărbat în ale altuia, o umilă slujnică menită să primească doar resturi de la masa bogaților, o madonna aflată sub protecția influenței financiare a unor bătrâni Don Juani sau doamna dezinvoltă care dă tonul modei și gusturilor printr-o simplă bătaie din palme.

Artemisa Gentileschi - Bathing Bathsheba

Pe lângă condiția ades schimbătoare a pictorilor, aflați pe valurile timpului precum o ambarcațiune lovită de valuri și vânt, cu perioade de acalmie, arta picturii a reprezentat o apă tumultoasă aflată de o parte a unui dig imbatabil ce păstra la distanță majoritatea femeilor cu înclinații artistice și simț estetic. Acea supă de culori, concepte și emoții, hrana vizuală și spirituală nutritivă pentru cei ce pot auzi vibrațiile vocii vopselei, a lipsit adesea din bolul femeilor. Până în secolul XX, numele notabile de femei pictor din enciclopedia artei au ocupat un spațiu modest, din variate motive. Conjunctura socială, atitudinea bărbaților față de femeile care aveau curajul să iasă din sfera activităților casnice, refuzul intrinsec al femeilor de a privi în inima propriilor pasiuni și plăceri, sau educația deficitară și restrictivă pot fi privite ca motive pertinente în calea emancipării artistice timpurii a reprezentantelor sexului rafinat.

Artemisia Gentileschi - Woman Playing the Lute

Într-un ocean de forță masculină care influența apele artei, Artemisia Gentileschi a avut tăria de spirit de a înfrunta ideile preconcepute și regulile, scrise și nescrise, ale lumii artistice. Povestea ei a fost marcată de o traumă psihologică provocată de un viol la vârsta de nici 18 ani, iar evenimentul a influențat profund abordarea artistică a pictoriței italiene. Artemisia a reușit să se impună în domeniul său profesional prin excentricitatea artistică afișată, dublată de faptul că, femeie fiind, luase decizia să se dedice picturii. Desigur, alegerea sa profesională nu a reprezentat o simplă coincidență. Fiind fiica unui pictor, pe numele sau Orazio Gentileschi, Artemisia s-a văzut înconjurată de aroma vopselelor și briza inspirației încă de la o vârstă fragedă. Picturile celor doi Gentileschi au fost puternic influențate de stilul lui Caravaggio, un reprezentant actual de seamă al stilului baroc italian, marcat de sobrietate și contraste.

Orazio Gentileschi - The Lute Player

Dacă deschidem un catalog cu ilustrații reprezentând picturi realizate de Artemisia Gentileschi, prima femeie admisă în cadrul Academiei de Arte și Desen din Florența, cele mai expresive vor fi acelea în care personajele masculine sunt decapitate, fapt deloc surprinzător dacă ținem cont de experiențele anterioare ale artistei. În mare parte, aceste picturi au teme derivate din Biblie, iar pânza pulsează de dramatism precum un cord suprasolicitat. Este posibil ca Artemisia să fi profitat de evenimentele sale nefericite pentru a iși expune adevărata esență a creației, dar, chiar și cu o scuză aparentă, nu se poate spune ca nu a șocat prin picturile realizate. Am ales trei tablouri reprezentative pentru această etapă creativă a oaspetelui de astăzi, în care bărbații mor uciși de mâna diafană, dar hotărâtă, a femeilor.

Artemisia Gentileschi - Judith Slaying Holofernes

Considerat a fi cel mai palpitant dintre tablourile cu tentă violentă ale Artemisiei, Judith decapitându-l pe Holofernes reia povestea ilustrată, anterior, de Caravaggio, aceea a tinerei evreice Judith, cea care îl seduce și apoi decapitează pe generalul Holofernes pentru a salva orașul Bethulia de sub asediu. Spre deosebire de pictura lui Caravaggio, în care trăirile personajelor sunt mai puțin intense, varianta Artemisiei impresionează prin expresia de hotărâre brută de pe chipul femeilor, în timp ce ochii nedumeriți și stinși ai victimei exprimă înfrângerea. Fundalul negru, umbrele și tonurile sobre conturează cadrul de execuție, în timp ce sângele ruginiu care se scurge din rana adâncă a lui Holofernes anticipează macerarea corpului muritor, deja cucerit de moarte. Împotrivirea inutilă, ce pare să fie pierdută din start, se aseamănă cu lupta imaginară dată de pictoriță, iar și iar, cu vechiul său molestator. Lama tăioasă este membrul viril care a maculat-o pe tânăra fată, dar, de data aceasta, iși întoarce tăișul către cel vinovat, lovindu-l înzecit. Artemisia pare că și-a expus în acest tablou, mai mult decât în oricare altul, propria revoltă mentală împotriva atacatorului său din trecut. Acesta, un apropiat de-al tatălui fetei, a fost în cele din urmă judecat și condamnat, dar nu și-a executat pedeapsa, Deși Artemisia a participat la proces în mod activ, ca martor-cheie, eforturile sale nu s-au văzut fructificate, iar frustrarea și suferința și-au continuat existența, fiind transpuse în imagini vizuale ca metodă curativă.

Artemisia Gentileschi - Judith and her Maidservant

Agonia victimei decapitate fiind încheiată, Judith va așeza capul lui Holofernes într-un coș, pregătindu-se de plecare împreună cu servitoarea sa, Abra. Scena respectivă este redată în Judith și servitoarea sa, iar analiza tabloului este extrem de interesantă. Viața și moartea coexistă pe aceeași pânză nu doar prin elementele vii - femeile și cel lipsit de viață – capul retezat, ci și prin combinația de tonuri contrastante. Cenușiul capului din coș, comparat cu albul pielii femeilor, naște povestea tristă a separării iremediabile de simțuri. Expresia de pe chipul lui Judith în timp ce se pregătește să părăsească locul crimei, părând să nu fie alarmată de zgomotul pe care îl percepe și ar putea să o demaște, pare săpată în piatră precum aceea a chipului atins de rigor mortis. Artemisia-Judith își savurează și asumă fapta fără pic de remușcări.

Artemisia Gentileschi - Jael and Sisera

Un alt tablou în care bărbații sunt înfrânți de femei prin șarm și dexteritate, plătind cu viața, este cel intitulat Iael și Sisera. Conform Bibliei, după înfrângerea într-o bătălie, comandantul Sisera este ascuns din calea inamicilor de către văduva Iael, dar încrederea acordată femeii se soldează cu un eveniment tragic pentru Sisera. În timp ce comandantul înfrânt dormea, Iael îl ucide bătându-i un țăruș în cap, cu o lovitură de ciocan atât de puternică încât țărușul va străpunge podeaua. Poate Artemisia a dorit să reprezinte această scenă pentru simbolismul său. Din nou, actul penetrării care își răsfrânge efectele punitive asupra atacatorului pare să prevaleze. Iael îl ucide pe Sisera cu un țăruș, la fel cum Judith îl decapitează pe Holofernes cu o sabie; bărbații sunt înfrânți de un simbol falic, mânuit de o femeie. Țintuirea la sol a lui Sisera denotă forță și hotărârea feminină de a ieși victorioasă din lupta inegală și interminabilă dintre cele două sexe. Chipul lui Iael exprimă mulțumire și serenitate, în contrast cu acțiunea aflată pe punctul de a fi înfăptuită, ca și când Artemisia ar fi dorit să ilustreze că nu există perdanți într-o confruntare inegală de forțe, atâta timp cât victima feminină a abuzului își înfruntă trauma, nelăsând-o să se transforme într-o concocție mentală cu rezultat fatal.

As dori să vă las în compania mai multor opere din portofoliul Artemisiei Gentileschi, așa că vă invit să le priviți mai jos pentru a o cunoaște mai bine pe această pictoriță remarcabilă.