ROMANIAN ARTWORKS
  • Home
  • Adrian Barbu
  • Andreasz Szanto
  • Andrei Matei Banc
  • Claudia Iuliana Ciofu
  • Ciprian Istrate
  • Cornel-Marin Chiorean
  • Daniela Mihai
  • Edgar Balogh
  • Elena EliS - Chiper
  • George Bilan
  • Gabriela Culic
  • Gheorghe Miron
  • Marian Lupu - Lupino
  • Matei Enric
  • Stefan Balan
  • Romanian Masters
  • Lo's Corner
  • Of Books and Other Demons
  • Informatii generale pentru artisti
  • Contact
  • Home
  • Adrian Barbu
  • Andreasz Szanto
  • Andrei Matei Banc
  • Claudia Iuliana Ciofu
  • Ciprian Istrate
  • Cornel-Marin Chiorean
  • Daniela Mihai
  • Edgar Balogh
  • Elena EliS - Chiper
  • George Bilan
  • Gabriela Culic
  • Gheorghe Miron
  • Marian Lupu - Lupino
  • Matei Enric
  • Stefan Balan
  • Romanian Masters
  • Lo's Corner
  • Of Books and Other Demons
  • Informatii generale pentru artisti
  • Contact
ROMANIAN ARTWORKS

 Johannes Vermeer, pictorul luminii si al spatiului-gineceu

3/5/2015

1 Comment

 


"Vermeer este mai presus decat toti pictorii lumii" - Salvador Dali 

      Misterul și lumina sunt două progenituri antagonice ale timpului subiectiv, ce coordonează creația acelor artiști înlănțuiți de reverie. Pe de o parte, misterul acoperă esența fragilă care își aduce la viață propriul sine, printr-o naștere dureroasă. Pe de altă parte, lumina călăuzește nou-născutul în călătoria spre subconștientul privitorului, trecându-l peste râul Styx al cruzimii concretizării. Jan Vermeer, pictor olandez al secolului șaptesprezece, ne fascinează astăzi cu misterul său înnăscut ce îl învăluie precum o capă protectoare, așezată în calea curiozității potențial vătămătoare pentru un spirit sensibil. Mai mult, ne captivează cu spectrul său de culoare și lumină, care bântuie panza-gineceu a penelului și inspirației. Acest personaj, inclus în galeria selectă a pictorilor Epocii de Aur a barocului olandez, este la fel de eluziv precum o stea nevăzută: îi putem calcula mișcările și influența concretă a acestora, dar nu putem privi direct în furnalul, în inima care generează toate procesele.
Picture
The Art of Painting - Jan Vermeer van Delft
     Cel ce urma să fie supranumit Sfinxul din Delft a fost o figură discretă în timpul vieții. Născut în familia unui lucrător din clasa de mijloc (devenit ulterior dealer de tablouri, chiar înainte de nașterea fiului său), tânărul Jan s-a aflat permanent sub influența indirectă a mediului artistic, astfel că a decis să se dedice picturii. Nu ne este foarte clar cum a reușit Vermeer să se înscrie în ghilda pictorilor, fără o pregătire prelabilă concretă, dar este posibil ca evenimentul să fi avut o conexiune cu ocupația tatălui său. Jan ar fi putut fi un foarte bun autodidact, admis pe baza abilităților sale artistice, iar evenimentul a marcat, oficial, aderența tânărului de 21 de ani la universul culorilor. Căsătoria cu Catharina Bolenes i-a asigurat lui Vermeer cadrul intim și liniștit, propice pentru un creator de frumos, protejat financiar de mama noii sale soții.
    Universul artistic al lui Vermeer este unul dominat de lumină puternică și figuri feminine, de căldură și serenitate. În numeroase dintre operele sale, pictorul lasă senzația că s-ar afla în continuă adorație față de cadrul intim, familial, în care el insuși se simțea integrat. Atunci când privim un tablou de-al lui Vermeer centrat pe un personaj feminin, misterul intrinsec al artistului pare să iradieze prin toți porii modelului. Să luăm, de exemplu, opera cea mai cunoscută a pictorului olandez, și anume Fata cu turban sau Fata cu cercel de perlă (1665). 
Picture
Girl with a Pearl Earring - Jan Vermeer van Delft
      Tabloul captivează privitorul contemporan prin gingășia expresiei unui chip pe care lumina cade ca un fald de rochie pe o coapsă grațioasă, părând să învăluie misterul gândurilor tinerei, subliniind adâncimea privirii și rotunjimea copilarească a ochilor strălucitori. În jurul acestui tablou au fost țesute povești romanțate, care au alimentat, mai apoi, cărți și o ecranizare de succes. Cine a fost misterioasa tânără imortalizată de Vermeer? Să fi fost, oare, tânăra sa servitoare, care îl iubea în secret pe artist, privindu-l cu lipsa de speranță a unei femei condamnate să nu se poată ridica deasupra condiției sociale? Nu vom ști niciodată, dar tocmai acest mister suscită interesul iubitorilor de romanță voalată. Fata cu turban accentuează nu doar înclinația lui Vermeer către reprezentarea femininității calme și fragile, dar totodată enigmatice, ci și sensibilitatea față de culoarea albastru. 
Picture
Young Woman with a Water Pitcher - Jan Vermeer van Delft
    Chiar și atunci când nu abundă în tonuri de albastru, precum în Femeie la fereastră (1662–1663), picturile lui Vermeer reușesc, totuși, să captiveze ochiul cu un detaliu bine plasat - un recipient, un articol de îmbrăcăminte, nuanța pereților sau lumina care pătrunde pe fereastră. Paleta coloristică fiind limitată, Vermeer utiliza extensiv pudra semi-prețioasă de lapis lazuli pentru o tentă încântătoare de ultramarin, ceea ce complementa naturalețea conferită de valurile de lumină. În tabloul Lăptăreasa (circa 1658), despre care se afirmă că ar fi fost inspirat de Tanneke Everpoel, una dintre servitoarele familiei Vermeer, nuanța șorțului femeii este atât de intensă, încât generează instant senzația de prețiozitate ce transcede dincolo de lipsa de valoare a respectivului articol vestimentar. Personal, revin adesea pentru a privi intensa nuanță, care îmi pare vie și desprinsă din poveste. 
Picture
The Milkmaid - Jan Vermeer van Delft
    Galbenul se alătură albastrului pentru un duo fertil și cald tipic vermeerian, iar în Femeie cu un colier de perle (1664) domină fără drept de apel cadrul intim al femeii pierdute în reverie și încântare la atingerea prețioaselor ornamente, în lumina zilei.
Picture
Young Woman with a Pearl Necklace - Jan Vermeer van Delft
     În tablourile lui Vermeer, spațiul și liniștea, calmul neperturbat, nediluat de realitatea aflată dincolo de pereții locuinței emană modestie și generează senzația de lume ideală, în care evenimentele pot și vor fi ținute în frâu de zâna bună cu numele de 'femeie'. Simultan, deși această lume paralelă guvernată de femei este învăluită de o aură mistică, simțul acut al realității ne înțeapă acuitatea vizuală. Tablourile lui Vermeer sunt pictate într-o manieră care îl integrează pe privitor în procesul de creație, chiar dacă interacționează cu scena prezentată la mult timp de la evenimentul creativ. Asemenea unei entități dintr-o dimensiune spațio-temporală superioară, privitorul simte că se poate afla în trecut, prezent și viitor în același moment, parte integrantă din lumea și misterul lui Vermeer.
Picture
Mistress and Maid - Jan Vermeer van Delft
     În tabloul Doamna cu femeia de serviciu ținând o scrisoare (1666-1667), scena este atât de vivid reprezentată încât privitorul se poate simți integrat ca un vizitator, discutând cu stăpâna casei în timp ce servitoarea acesteia îi înmânează o scrisoare. Sesizăm chiar și faptul că scrisoarea ar fi importantă din atitudinea întrebătoare, plină de interes a doamnei și din luminozitatea hârtiei, elementul central al picturii. Privitorul, acest oaspete extraterestru, se simte integrat în toate instanțele temporale. Se vehiculează o teorie conform căreia Vermeer ar fi recurs la o cameră obscură pentru a conferi o mai mare doză de realism lucrărilor sale. O cameră obscură este un mecanism compus dintr-o cutie neagră de formă paralelipipedică, având o deschidere foarte mică și o lentilă situate în plan paralel față de o altă deschizătură cu un ecran alb sau mat transparent, pe care se poate proiecta o imagine reală și răsturnată. Să fi fost acesta secretul lui Vermeer, personajul captivat de perfecțiune, de acuratețe? O altă trăsătură a tehnicii pictorului este absența desenelor sau schițărilor prealabile din operele sale, de parcă ar vrea sa transmită că își expune trăirile nealterate, nerafinate prin procedee care ar putea distruge impulsul inițial al penelului și al emoției.
Picture
The Procuress - Jan Vermeer van Delft
     Vermeer nu ne oferă niciodată cheia tablourilor sale. Planează un perpetuu mister asupra lor, suntem angrenați în jocul de-a ghicitul privind în ochii femeilor, la mâinile lor, la umbrele și lumina din cameră, la faldurile hainelor și nuanțele înconjuratoare. Privind picturi precum Proxeneta (The Procuress - 1656) sau Diana înconjurată de nimfe (1655-1656), cu grupuri compacte, fiecare personaj are trăirile sale, se integrează în peisaj și totuși se detașează printr-o subtilă introspecție. Adeseori remarcăm siluete masculine, așezate cu spatele către privitor sau dominate de penumbră, părând că cedează prim-planul diafanelor figuri feminine.
Picture
Woman In Blue - Jan Vermeer van Delft
     Femeie în albastru citind o scrisoare (după 1664) şi Femeie ţinând o balanţă (1665) înfățișează două doamne cu abdomen proeminent, posibil însărcinate, temă pe care niciun alt pictor al vremii nu a mai abordat-o, sarcina nefiind considerată suficient de estetică pentru a fi redată pe o pânză. Este incert, totuși, dacă Vermeer a dorit să celebreze maternitatea sau efectul vizual este datorat hainelor epocii. Știm, însă, că pictorul olandez a fost genitorul a numeroși copii, dintre care au supraviețuit unsprezece.
Picture
Woman Holding a Balance - Jan Vermeer van Delft
     Johannes Vermeer, sinonimul olandez al misterului și idealismului, nu a oferit posterității niciun autoportret și a murit la vârsta de 43 de ani, lăsând în urmă o familie ruinată financiar, care și-a plătit datoriile cu tablouri ale defunctului.
1 Comment

Microcosmosul creativ al criminalilor in serie - arta adusa la viata de mainile care ucid. 

2/8/2015

0 Comments

 
Picture


    Un individ înglobează o serie grandioasă de trăsături, mare parte dintre ele antagonice. De multe ori, păstrăm ascunse calităţi pe care nu dorim să le revelăm publicului sau pe care noi înşine suntem incapabili să le percepem ori le respingem deoarece le considerăm inutile. Oricare ar fi motivul, amorul pentru artă este o scuză plauzibilă de a plonja in oceanul creator ce îşi sparge valurile în perimetrii uneia dintre emisferele creierului nostru. Cultura universală poate fi îmbogăţită sau nu prin rezultatele travaliului artistului, dar trăirile personale au fost expuse, totuşi, ochiului critic. Putem raporta fraza precedentă şi la creaţiile artistice ale criminalilor în serie. Aceşti 'îngeri ai morţii' au găsit un refugiu în desenele, picturile sau broderiile pe care le-au creat, poate cu scopul de a-şi echilibra balanţa emoţională sau, pur şi simplu, deoarece dispuneau de mult timp liber. Artistul este, prin definiţie, individul cu un nivel de sensibilitate ridicat referitor la aspecte ale mediului înconjurător, în timp ce criminalul în serie se diferenţiază de restul oamenilor prin faptul că este incapabil să resimtă empatie şi nu se poate raporta la mediul în care trăieşte. Cu toate că un criminal în serie este exclus din societate în momentul condamnării, lucrările sale pot ajunge să fie vândute pe sume mari. Astfel de lucrări, denumite 'murderabilia', au o valoare estetică subiectivă, mai degrabă istorică dintr-un punct de vedere macabru. Am selectat şi voi prezenta în continuare opt criminali în serie , unii dintre ei executându-şi sentinţele în prezent.

Gemenii Ronnie si Reggie Kray, gangsteri celebri pentru implicarea în crima organizată londoneză din perioada de mijloc a secolului trecut, aveau nu doar apetenţa pentru activităţi ilegale, ci şi aptitutinile pentru pictură sau scris. În plus, deţineau cluburi de noapte şi aveau un cerc select de cunoştinţe, actori şi cântăreţi populari ai epocii. Împreună, cei doi fraţi au scris romanul autobiografic 'Our story' ('Povestea noastră'). Mai târziu, Ronnie Kray a scris încă un roman autobiografic, intitulat 'My story' ('Povestea mea'). Lucrările vizuale ale gemenilor exprimă deschidere şi calm. Actualmente, picturile celor doi fraţi se vând în cadrul licitaţiilor. 8 dintre aceste picturi s-au vândut recent pentru suma de £12,200.  

Picture
Picture
Picture
Picture
Picture
Picture
Picture

Picture
    John Wayne Gacy a pictat o serie de tablouri în care apar cu preponderenţă clovni şi gnomi. Cunoscut sub numele The Killer Clown, John Wayne Gacy doreşte să ilustreze, probabil, dificultatea de a-şi separa identitatea reală de alter-ego şi natura inflexibilă pe care o maschează în societate. Clovnul Pogo, care apare în mai multe dintre lucrările sale, este un personaj inventat de însuşi John Wayne Gacy în scopul participării la petrecerile pentru copii, ceea ce conferă lucrărilor respective o tentă autobiografică. Lucrările lui Gacy se vând la preţuri cuprinse între  $2,000 şi $15,000. 


Picture
Picture
Picture
Picture

Picture
     Henry Lee Lucas, criminalul în serie care şi-a ucis mama şi căruia îi plăcea să îşi exagereze numărul victimelor, a desenat, pe lângă peisaje, lucrări în care abordează o imagistică bazată pe capete desfigurate sau retezate, posibil pentru a-şi ilustra detaşarea mentală şi emoţională (capul retezat) de crimele comise sau conflictul interior şi ura (chipurile desfigurate). 

Picturile lui Lucas ajung la mii de dolari, iar o scrisoare semnată de acesta se poate cumpăra pentru $250.00


Picture
Picture
Picture

Picture
          Charles Manson, personaj controversat încă de la finele anilor '60, când conducea un cult satanic implicat într-o serie de crime, face parte şi el din grupul de condamnaţi cu veleităţi artistice. Supranumit 'Iisus Hristos' de către femei, şi-a exprimat talentul artistic atât prin pictură cât şi prin muzică. Tablourile abstracte ale lui Charles Manson abundă în tonuri de albastru, purpuriu şi roşu ce generează iluzia de sacrificiu, exprimă haos mental şi frustrare exteriorizată (numai) prin vopsea.

    Lucrările lui sunt rare astăzi - acestea sunt confiscate în închisoare. Un desen realizat de Charles Manson poate să aducă cel puţin $3000. 

Picture
Picture
Picture
Picture
Picture

Picture
     Keith Hunter Jesperson sau 'Happy Face Killer' (desena figuri vesele pe scrisorile oficiale) oscilează între desenele macabre înfăţişând corpuri dezmembrate şi peisajele exotice, cu tema animalieră. Cele două extreme din lucrările sale ilustrează, probabil, conflictul dintre natura sa violentă şi latura artistică, amatoare de estetică, un dezechilibru recurent printre criminalii în serie. Are şi el o pagină dedicată pe website-ul obiectelor de colecţie de acest gen. 


Picture
Picture
Picture
Picture
Picture

Picture
     Lucrările lui Arthur Shawcross înfăţişează peisaje cu linii curbe, dar ferme şi culori vii. Ne confruntăm, pe de o parte, cu tablouri ce reprezintă lumi semi-magice, idealizarea unui refugiu pierdut cândva sau poate unul fabricat exclusiv în plan mental, iar pe de alta, cu desene brutale, sângeroase. Lucrările lui se vând de la  $150 în sus. 

Picture
Picture

Picture
     Arta lui Wayne Lo este puţin diferită de a celorlalţi 'artişti de dincolo de bare' prezentaţi mai sus. El realizează broderii pe fotografii reale, iar rezultatul este unul în care creaturi fantastice par să cucerească planeta, executând oamenii, copulând cu aceştia şi dând naştere altor creaturi, pe jumătate umane.

Picture
Picture
Picture
Picture
Picture

     Fie ca ne intrigă sau ne fascinează, picturile şi alte lucrări artistice ale criminalilor în serie fac să curgă suficient de multă cerneală şi, astfel, le conferă creatorilor mai multă notorietate. Mai mult, publicul curios reuşeste, astfel, să pătrundă în mintea şi universul unei persoane aflate în afara limitelor acceptabile ale societăţii, intrând în contact, putem spune, cu o altă lume.

© Romanian Artworks, Lo Romanov 
0 Comments

Ce stiam sau nu stiam despre genii ale picturii

10/18/2012

0 Comments

 
Click to set custom HTML
    Dacă tot a venit frigul, hai să ne încălzim la ceas de seară cu un subiect ceva mai ”neserios” decât ceea ce am înghesuit până acum în Colțul lui Lo. Vedetele: pictori faimoși. Mai exact, opt secrete mai mici sau mai mari ale câtorva dintre mințile ”colorate” ce s-au perindat de-a lungul timpului prin poiana minunată a nuanțelor. Hai să începem.


    1. Influențat de parinții săi încă din fragedă copilarie, Salvador Dali a avut toată viața ferma convingere că este reîncarnarea fratelul său decedat cu puțin timp înainte de nașterea sa, al cărui nume îl și purta. Acest detaliu marcant și-a pus amprenta și pe creațiile sale, iar Dali nu a simțit niciodată că și-ar fi descoperit adevarata identitate.
    2. Numele complet al lui Pablo Picasso conținea nici mai mult, nici mai puțin de 23 de cuvinte (includem aici și conectorii). Motivul? Prea multe rude și sfinți de mulțumit. Astfel sună sus-menționatul nume:Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso.
    3. În 1888, Vincent Van Gogh și-a tăiat urechea și a făcut-o cadou unei prostituate dintr-un bordel. Este, însă, adevărat ca Van Gogh s-a automutilat? Circulă o legendă conform căreia un alt pictor celebru, Paul Gauguin (excelent mânuitor al sabiei, mereu înarmat) ar fi fost adevaratul făptaș. În corespondența purtată cu fratele său, Van Gogh vorbește despre pactul tăcerii dintre el și Gauguin, iar spiritele istorice încearcă să facă lumină în acest mister.


    4. Se spune ca celebrul Michelangelo detesta pictura, considerând-o o formă de artă inferioară, de exemplu, sculpturii, și că aceasta ar fi fost o pierdere de timp potrivită mai mult femeilor decât bărbaților. Mai mult, pictarea peisajelor ar fi trebuit sa fie interzisă, considera același Michelangelo.


    5. Mapamondul întreg cunoaște celebra Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, al cărei zambet subtil a făcut să curgă atât de multă cerneală de-a lungul timpului. Nu vom cunoaște, probabil, niciodată motivul acelui zâmbet. Ceea ce știm, însă, este faptul că Leonardo a lucrat timp de aproximativ zece ani pentru desăvârșirea acestuia. A meritat efortul, nu-i așa?


    6. Rafael era recunoscut ca un imitator al stilurilor tuturor pictorilor cu care intra în contact. Se spune chiar că obișnuia să îl spioneze pe Michelangelo atunci când acesta picta Capela Sixtină și să ii fure constant ideile.


    7. Paul Cezanne picta nuduri exclusiv imaginare, deoarece niciun model nu dorea sa pozeze în astfel de ipostaze pentru el.



    8. Paul Gauguin, presupusul mutilator al lui Van Gogh, a lucrat ca muncitor și a participat la construirea canalului Panama.

0 Comments

Scurta istorie a evolutiei cartii

9/12/2012

5 Comments

 
Cândva, cu câteva zeci de mii de ani în urmă, umanitatea făcea primii pași spre descoperirea sa artistică și culturală, începută prin simpla și naturala curiozitate de a cunoaște mai mult decât cunoștea deja. Începutul s-a produs prin exteriorizări modice dar îndrăznețe totodată: arta rupestră a fost, cu siguranță, prima formă de manifestare artistică de care omul primitiv s-a putut apropia. Reprezentare a mediului cunoscut și încercare de a formula mesaje imposibil de exteriorizat în mod adecvat din cauza dezvoltării intelectuale limitate, precursoare a mesajelor scrise, arta primitivă a ramas actorul principal până în momentul în care omul, mergând fără oprire pe panta ascendentă a descoperirilor, a realizat că imaginile nu erau singurele metode posibile de a își exprima imaginația și de a imprima pe un suport ceea ce, poate, dorea să scoată la lumină din propria sa tăinuire de idei. Astfel, a descoperit că diverse însemne gravate pe bucăți de piatră, lemn sau os pot substitui imaginea pictată, iar grupări de astfel de semne pot forma un mesaj mai amplu. Imagini reprezentând animale, păsări, apoi diverse semne grafice au devenit ceea ce cunoaștem ca fiind, oficial, cea mai veche scriere din lume, scrierea sumeriana. Deși locul fruntaș de cea mai veche scriere din lume este contestat, neoficial, de tăblițele descoperite la Tărtăria, pe teritoriul actual al României, scrierea sumeriană este, probabil, cea mai complexă scriere veche.

De aici, lucrurile au mers pe făgașul natural al descoperirii și evoluției perpetue. Scrisul a devenit familiar pentru din ce în ce mai multe civilizații antice, iar efortul cumulat a făcut posibilă descoperirea mijloacelor din ce în ce mai variate de scriere. De la desene executate pe piatră, scrijelituri sau gravări în materiale dure, omul a trecut la utilizarea de materiale mai prietenoase și, putem spune, mai rafinate, cum ar fi pielea de animale tratată prin metode chimice, ”hartia” specială preparată din anumite plante (hartie ce a primit numele de papirus) sau chiar materiale textile. Civilizațiile precolumbiene, extrem de evoluate din punct de vedere al culturii și civilizației, utilizau pieile de animale pentru a elabora manuscrise pictografice complexe numite codice, dintre care multe s-au conservat până astăzi. Tot din piei de animale (domestice sau chiar sălbatice) se fabrica pergamentul oriental, data apariției acestuia fiind ulterioară papirusului, dar nereușind totuși sa devină un competitor de seamă în fața ”monstrului” egiptean, mult mai ușor de preparat și procurat. Ingeniozitatea fabricării papirusului este datorată, dupa cum am menționat, civilizației egiptene, care prepara acest suport special dintr-o plantă numită Cyperus papyrus. Ulterior, papirusul a devenit cunoscut și utilizat în Grecia și Imperiul Roman. Transcrierea manuscriselor era efectuată de către scribi, iar durata executării unei astfel de sarcini minuțioase necesita o perioadă îndelungată de lucru, mai ales dacă ținem cont că unele papirusuri atingeau dimensiuni de zeci de metri, cel mai lung papirus egipteam fiind cronica domniei lui Ramses al III-lea (peste 40 de metri lungime). Chinezii, în schimb, utilizau suportul textil, mătasea mai exact, pe care își pictau mesajele.


Adevărata revoluție a cărții, cea care i-a alterat forma și îmbunătățit caracteristicile s-a produs odată cu inventarea tiparului. Johannes Gutenberg, pe numele adevarat Johannes Gensfleisch, a tipărit primele cărți religioase, biblii cu precădere. Noua carte a cucerit prin aspectul practic: dimensiunea compactă o făcea ușor de utilizat și transportat, raportul durată a realizării exemplarelor-număr de exemplare executate s-a echilibrat. După 1500, aspectul cărților s-a apropiat și mai mult de forma contemporană atât de dragă nouă. Rămâne o umbră de tristețe pe care modernitatea a aruncat-o asupra acestor obiecte de cultură. Cândva, semenii nostri depuneau mari eforturi pentru a le obține, păstra și utiliza. Acum, când industrializarea și tehnologizarea excesive (in sensul bun, totuși) fac posibil accesul instantaneu la informația tipărită, ne îndepărtăm de această invenție cu viteza galaxiilor. Este vorba, oare, de fuga de cuvântul tipărit sau ne confruntăm cu o altă etapă a evoluției culturale? E-Books. Mai practice, mai atractive, mai în pas cu omul modern avid de tehnologie. Cea mai nouă ”carte” pe care, personal, nu o pot asimila încă.  Poate să mențină aprins interesul pentru cuvântul scris? Călătoriile cu metroul îmi vor dezvălui cândva.





5 Comments

On the lack of beauty

6/27/2012

0 Comments

 
  Last time we discussed a bit about beauty, and I was trying to give some original definitions, as original as I could, for this concept. Let's discuss now, in a couple of lines, about the lack of beauty. This is not really some concept I find extremely pleasant to my senses or my approach, but at least this way it becomes some sort of a challenge to me. Like I previously stated, I am usually the type of person who believes that things are either beautiful or not and that there are no in-betweens in this field. My eye is almighty - if it sees beauty or ugliness somewhere, then it is right. The body, the mind, the soul, the phenomena - anything can lack beauty. 
     To make a long story short, ugliness might be...
...the evil stepmother from the stories who wants to destroy her successful stepdaugher, or the evil stepsister who as well wants to get the best in life and the best guy too. Both of them, stepmother and stepsister get their ass kicked in the end. Notice they cannot even be mother/halfsister to beauty, there is always a matter of absent blood relations.
...the extravagance of those who find beauty overrated. They get to be ugly-mannered, ugly clothed, ugly-spirited so that they can feel different albeit negatively extravagant.
...the only faithful friend who still stands by somebody after the dog dies. Or after the husband/wife runs aways with somebody else.
...a punishment for the sins commited in a past life, as some religions believed.
...the Phoenix bird of visual concepts. No matter how hard you want to make it disappear, it still finds a way to rise from the ashes.
...the end one wants to avoid, or the end one wants to change, the lack of any solutions or options. full stops, small doors and closed windows, ragged carpets full of moths, yellow wedding dresses from some sad past, rotten cakes and a lost shoe that will never rejoin its partner.
...stormy feelings that ravage one's inside and breaks the equilibrium like a dry wishbone.
...'nature’s way of keeping species from interbreeding'. At lest this is what I have read in a biology related article.
...the lack on inspiration, that feeling when the glue is dry and you cannot stick your ideas in the best way possible and they look like cheap shoes about to fall apart.
...poetry with no rime, as odd as it may sound. Poetry with no honey in it to make it slide easily into the bowl of sweetness.
...unrequited love that burns down the fireplace of the soul.
...distance. space. empty boxes in one's heart, empty chambers, dusty veins, rusty blood, cracked mirrors of self-confidence, chipped glasses of hope, infected wounds kept tight in iron claws, shaky ground after a perfect moment of fulfilment

    I found a quite interesting quote of George Orwell's and I want to use it instead of a conclusion. It goes like this: 'Part of the reason for the ugliness of adults, in a child's eyes, is that the child is usually looking upwards, and few faces are at their best when seen from below'.
0 Comments

One day we shall all lose our sense of beauty

5/6/2012

0 Comments

 
    What is beauty, indeed? After a quick search in the drawers of my mind, here are the definitions I could provide to shape beauty a bit. In the end, the answer is somehow less majestic, but for the love of playing  with the words I will stick to writing the following lines.
Picture
Edgar Balogh - Exbarbie & Flesh Tones III
    Beauty is that concept which comes from nowhere explainable, nowhere palpable, nowhere smellable, nowhere tastable or drinkable. It has no beginning, no end and no primordial maker. It might have appeared right before the atoms sprang from the void, or maybe even before the void sprang from the nebula of the imagination, or maybe even before eternity started, right at the edge of infinity. It is what is right to be since everything that is wrong cannot be either beautiful or desirable, fair or lovable. 
    Beauty is that demon that fools the eye and ties the hands of the practical and realistic approach. It puzzles the cortex and knots the neuronal links or synapses, puts paint on the windows like a naughty child so that the grown-ups cannot see more than their neighbouring, living-room vista.
    Beauty is no more than a fake suit that our brain erects around an idolatrical skeleton. It goes up, upper, the upmost like smoke from a chimney and clads the spiny lines or the sharp edges.

Picture
Flavio Parsley - Ancient Chorus
 Beauty is sometimes the curse of the ugly mind. The more evil one thinks, the more beautifully one stings. The deeper the rotting, the sweeter the cutting.
    Beauty is that poor girl nobody understands indeed and who gradually becomes the blamable whore in the general opinion of her peers just because she is unable to stand up and fight. People generally mould her according to their own needs. She ends up throwing herself off a high place and crashes against the sudden awakening.
    Beauty is our own interpretation of what we think we might like enjoying in our idealistic portrayal. We cannot even maintain this inner filter unspoilt or unbroken. Any mirror is subject to breaking every now and then, and the same occurs to our beauty filter when we overcaress and overclean its surface. The kitten got claws and the change has fangs. We might say it is the evolution of the senses towards the unattainable perfection.
    Beauty is the reality of the stubborn brain which cannot get out of its diapers at the right time and still wants to see the world through blurred eyes. The baby brain of the lover of the unrealistic landscapes shall be allowed to hide itself between the folds of its blanket.
    Beauty is that word which does not have any inspiring, beautiful or logical anagrams. Try and find one yourselves, I couldn't.
    Beauty is, for me, my point of view in the first place because I am the ruler of my choices so everything else is reduced to dust.
  

Picture
Stefan Balan - Spirit
0 Comments

Nibbles and Thoughts

4/25/2012

0 Comments

 
Picture
© RomanianArtworks
    So it is like this - every creation starts with a huge blank. It may be the great nebula in which you dive for inspiration, if you still have no conceptual ideas but feel the urge of conceiving something, anything, so that you can get out of your head that little demon demanding to be born. It may be the blank sheet of paper that needs to be filled with words, the blank space that needs to be filled with music, the blank canvas that awaits to be the new home for colours. It may be as well the blank state of achievement that covers the artists' mind after accomplishing their work, the peace occuring after the tumult of the labour. 
Picture
© RomanianArtworks
    What is the purpose of creation, after all? Is it the desire to impress the others or to impress ourselves? Is it a human act or a surnatural act? People started giving a shape to their ideas and views primarily because they needed to leave behind a trace of their point of view, customs and beauty standards. They desired to be more than vanishing bodies and this was pretty natural and understandable after all since every thought of this kind sprang from the idea of competition between individuals. Here we get to the point where all the roads seem to be leading to a single conclusion - we create as a result of our innately competitive mind. It is pretty amazing how this penchant towards competition blinds us to such a rate that, sometimes, we cannot perceive our limits and persist in achieving something, or if we actually become aware of them, still insist to walk on the road to improvement. Secondly, we might as well say the act of creation is merely the result of our desire to give a tangible figure to our inner perception, which is constantly altering as time goes by. Or maybe the necessity to create comes from the natural instinct of procreating and becoming a parent. Create and procreate, the structure of the words is similar, the implications are almost synonyms . Every artist's perception changes in time at the same rate with the body, and every age has a different meaning and hue. Practice makes perfect in the same way as living should bring more and more wisdom. The third question I constantly asked myself in childhood, while amazed by the romantic and passionate views on the act of creation was whether conceiving an work of art is no more than a human feature or whether by doing this we actually ascend to a higher level of communion with the greater spirit of the universe, whether by becoming a genitor in the artistic field we find another path to karmic purification and to the so-desired Nirvana. I used to write poetry and short stories and the act of doing it always brought me a state of trance. I sometimes felt that my pen was lead my something more than my will and this was quite a unique experience related to writing. It seemed that my choice was not utterly mine. I assume I will never totally understand how inspiration is born, which is the mechanism that triggers it. It might be evolution after all. Still, writing didn't bring me satisfaction or made me feel at ease as the desire to write generally came as a result of some major spirtiual troubles, so each and every time I gave birth to bits of my imagination, I felt like a young mother struggling with post-partum depression.  
Picture
© RomanianArtworks
   I want to avoid a possible conclusion on today's post because conclusions are too saddening as they seem to mark a definite and inflexible end, or art and conception have no end and no beginning, they have existed in the grains from which the Universe arose, they will exist even in the dark cloak surrounding the end of the same Universe, making possible a future rebirth.  
0 Comments

Childhood Playing on the Stage of Freedom

3/26/2012

3 Comments

 
                                             'All the world's a stage,
                                             And all the men and women merely players'
                                                                         (William Shakespeare, As You Like It)


    These are some of the best two lines I've ever read in any of Shakespeare's works and I chose them as my helping friends tonight to let you guess the topic of the current post. Why are they placed among my favourite quotes? Because they always make me wonder whether humans  in general are puppets on a string, controlled by circumstances, or whether they shape their own reality as it is thought. I sometimes think there must be some kind of energy that pushes us towards a certain direction, a direction we cannot see as we are just humans, but which is certainly perceived by the eyes of our inner desires and abilities. But then I know that everyone of us sees reality in different colours and through various lenses, so there is a subjective perception of life as well.
Picture
    Anyway, have you ever wondered what acting really means, whether the real actors are the people who have to play on a stage or the people in general? My opinion has always been that everyday life is the most challenging play a person could ever play in. We have to deal with such a wide range of situations, we have to to be strong when we feel like giving up, we even have to prove to ourselves that there is no border between our desires and the real world. We have to be good at crafting our lives, our destiny and our happiness. Sometimes, we fake positive emotions when we are too weak to accept that there are things lacking in our lives, and this is the mask of happiness. The pursue of our dreams is an instance of playing roles, of giving patterns to our actions and to our thoughts. 

    Today, we have a main character, in the person of another gifted child I have the pleasure of knowing. Let me introduce Ioana, an ambitious young girl who has dedicated almost all her entire childhood to acting. She always talks about endless rehearsals and about how much she enjoys employing a great part of her free time in doing it. She believes acting is more than playing a role onstage, the actor is the person who needs to keep informed about every professional domain : 'If I have to play a lawyer, I need to study a bit of law so my character can look trustworthy and genuine. Otherwise, the spectators can easily sense my hesitation'. The stage is a mysterious and almighty place, and Ioana sees it as the place where power and liberty live together in perfect harmony. Says she: 'You know, stepping onstage is like that scene from the movies made in the 60s, with that pretty girl in a convertible car, her hair and scarf in the breeze, her smile full of liberty and happiness. That's equal to feeling invincible'. This feeling of being almighty is worth every single sacrifice, isn't it? 'It certainly is', says Ioana, 'who cares about a bad mark or not being able to go out with friends when, at the end of a show, you see the people smiling and clapping their hands with joy?'. As I am hungry for words all the time, I asked Ioana to tell me some phrases that would embody her passion for acting. She said she was not able to impress me through words and that I had to see her onstage so that I could finally undestand this passion of hers. Some things have to be felt, for sure, and that is more than any words could express. Is a good actor a good liar? Ioana says acting and lying have nothing in common: 'Acting means being able to bring to light all the sensations you cannot express in real life, not being a liar. A good actor can sometimes be a very bad liar.' Who does an actor perform for? Ioana says she has never thought about it before, but the inner satisfaction has to be doubled by the satisfaction she feels coming from  the audience.
 

3 Comments

Primavara in stil Lo

3/3/2012

2 Comments

 
    CONCURS ÎNCHEIAT - Lista câştigătorilor mai jos. 

    Veşti bune, a sosit primăvara! În consecinţă, RomanianArtworks şi Lo’s Corner vă propun, pentru a celebra în mod artistic debutul noului sezon, un concurs interactiv ce va mobiliza cu siguranţă spiritele pasionate de artă. Premiile propuse de noi sunt menite să vă încânte auzul si văzul şi au fost selectate cu entuziasm de colectivul nostru.  Cred că a sosit timpul să pun capăt suspansului şi să vă dezvălui, în rândurile ce urmează, despre ce este vorba.

    Pentru a concura, trebuie să descoperiţi care sunt cele trei tablouri celebre din care am decupat mici porţiuni - imaginile se pot vedea mai jos. Pe lângă titlul fiecărui tablou, va trebui să furnizaţi şi numele artiştilor, ceea ce este foarte simplu de realizat din momentul în care cunoaşteţi operele de artă respective. 



1

Picture

Picture
MONA LISA - Leonardo Da Vinci
2

Picture
Picture

3
Cele două imagini de mai jos aparţin aceleiaşi picturi. 

Picture
Picture
Picture
American Gothic - Grant Wood, 1930

După ce aţi descoperit care sunt tablourile, vă rugăm să trimiteţi răspunsurile la adresa de   e-mail [email protected]. Premiile oferite sunt următoarele:

Premiul 1 – Un DVD Queen Live At Wembley 2 DVD set - 28 concert favorites

O colecţie deosebită ce cuprinde unele dintre cele mai îndrăgite melodii ale formaţiei Queen şi un documentar spumos, totul in 300 de minute de regal muzical. Yum!

Picture
Premiul 2 – Un album Rolling Stone - The Photographs

Fotografii din celebra revistă Rolling Stone în care apar muzicieni şi actori cunoscuţi precum Mick Jagger, Madonna, David Bowie, Jack Nicholson sau Clint Eastwood.
 

Picture
Premiul 3 - Un CD Gregorian Best of 1990-2010

CD-ul cuprinde melodii populare în întreaga lume,aparţinând unor artişi precum Metallica, U2, John Lennon sau Desireless, interpretate în maniera deosebită a formaţiei Gregorian.
 

Picture
Aşteptăm cu nerăbdare să vă citim răspunsurile şi să vă oferim premiile! 


    A sosit timpul să anunţăm câştigătorii concursului organizat de Romanian Artworks şi Lo's Corner! Am primit multe e-mailuri cu răspunsuri, mare parte dintre voi aţi ghicit despre ce opere era vorba, asa că vă mulţumesc tuturor celor ce aţi participat pentru entuziasmul cu care aţi abordat iniţiativa noastră.

    Numele operelor au fost adăugate mai sus. 

Iar acum, marele moment! Câştigătorii premiilor sunt următorii:

Premiul I - Rumega Cristian-Horia - Expediat. 
Premiul II - Tataranu Irina Mihaela - Expediat. 
Premiul III - Viziniuc Marian - Expediat.

Felicitări celor trei muschetari, premiile vă vor fi livrate câ
t mai curând prin poştă. 
2 Comments

Arta, realitate a inocenţei

2/4/2012

0 Comments

 
Picture
   
     În timp ce trudeam pe pagina pe jumătate pângărită de peniţă, Cristina, copil curios cu ochi adânci, m-a întrebat despre ce anume scriu. Despre artă, am răspuns. Ce fel de artă? M-a iscodit ea mai departe. Arta care place ochiului, s-a auzit urmatoarea mea replică, după cateva secunde învăluite în privirea albastră a fetei. Vizibil atrasă de prezentarea mea, Cristina mi-a explicat, cu un suflu sincer şi pasionat, viziunea ei despre artă şi existenţă: ”Viaţa este ca un desen. Eu desenez ce văd. Dar, uneori, ce apare pe hârtia mea poate să existe şi dacă nu am văzut eu încă.” Acela a fost momentul în care eu, adult văduvit de inocenţă, mi-am dat seama cum lumea copilăriei vede arta cu ochi mai limpezi şi mai pertinenţi decât aş fi putut crede până atunci. Aşa că am strecurat între două file de carte munca mea din ultima jumătate de oră şi am decis sa trec prin sita simplităţii neforţate, nu prin cea a cuvintelor frumoase, Arta. Le-am imprimat ideilor mele aburul copilăriei şi am devenit un simplu culegător de cuvinte.

    Am încurajat-o pe Cristina să dezvolte subiectul proaspăt abordat în prezenţa mea, iar minutele care au urmat mi-au prilejuit o nouă încântare plină de culoare. „Cristina, cum vezi tu arta, joc al oamenilor cu imaginaţia?”, a sunat incercarea mea de a pune în cuvinte puţine toată curiozitatea momentului. Răspunsul a venit senin, dar hotărât, ca din partea unui om mare şi obişnuit să abordeze  astfel de aspecte. „Arta trebuie trăită. Atunci când desenezi trebuie să simţi acel moment. Trebuie să înţelegi oamenii prin tot ce îţi spun, prin gesturi şi prin gânduri. La fel e şi cu restul lucrurilor, trebuie să vezi ce vor să îţi spună ca să le desenezi bine. Tot ce văd in jur este arta mea”  Mi-am dat seama că, fără să ştie, Cristina se apropia de principiile scrise şi nescrise ale curentului pop art, pe care dorisem să îl abordez iniţial in articolul meu – arta este ceea ce vezi minut dupa minut in faţa ochilor, ceea ce interpretezi prin filtrul tău estetic, nu un concept rigid, prins in adezivul tradiţionalismului . Zicala conform căreia „ambalajul face diferenţa” se aplică foarte bine şi în artă, unde „ambalajul” unui artist poate face marfa realităţii să se vândă mai bine decât reuşesc alţii.

    „Vorbeşte-mi despre cum desenezi tu, Cristina”

    „Mie îmi place să desenez, nu să dau definiţii”

    Linişte. Definiţia este capitularea artei în faţa unui demon cu nume. Definiţia este dorinţa de a aparţine unui tipar. Definiţia este clasificarea necesară pentru o ordine scrisă şi nescrisă. Definiţia este, de fapt, mult mai mult de atât.

    Dar culoarea ce este? „Culoarea este fericirea şi nefericirea celui care desenează ori pictează”, s-a auzit din nou o voce de copil. A cui voce a fost de data aceasta? Era vocea copilului din mine.


0 Comments
    Picture

    Despre Lo 

    I'm crazy. And that's enough. 

    RSS Feed

    Categorii

    All
    Artisti
    Bucuresti
    Concurs
    EvoluEarta
    Expozitii
    General
    Muzica
    Suprarealism

Powered by Create your own unique website with customizable templates.