Cândva, cu câteva zeci de mii de ani în urmă, umanitatea făcea primii pași spre descoperirea sa artistică și culturală, începută prin simpla și naturala curiozitate de a cunoaște mai mult decât cunoștea deja. Începutul s-a produs prin exteriorizări modice dar îndrăznețe totodată: arta rupestră a fost, cu siguranță, prima formă de manifestare artistică de care omul primitiv s-a putut apropia. Reprezentare a mediului cunoscut și încercare de a formula mesaje imposibil de exteriorizat în mod adecvat din cauza dezvoltării intelectuale limitate, precursoare a mesajelor scrise, arta primitivă a ramas actorul principal până în momentul în care omul, mergând fără oprire pe panta ascendentă a descoperirilor, a realizat că imaginile nu erau singurele metode posibile de a își exprima imaginația și de a imprima pe un suport ceea ce, poate, dorea să scoată la lumină din propria sa tăinuire de idei. Astfel, a descoperit că diverse însemne gravate pe bucăți de piatră, lemn sau os pot substitui imaginea pictată, iar grupări de astfel de semne pot forma un mesaj mai amplu. Imagini reprezentând animale, păsări, apoi diverse semne grafice au devenit ceea ce cunoaștem ca fiind, oficial, cea mai veche scriere din lume, scrierea sumeriana. Deși locul fruntaș de cea mai veche scriere din lume este contestat, neoficial, de tăblițele descoperite la Tărtăria, pe teritoriul actual al României, scrierea sumeriană este, probabil, cea mai complexă scriere veche.
De aici, lucrurile au mers pe făgașul natural al descoperirii și evoluției perpetue. Scrisul a devenit familiar pentru din ce în ce mai multe civilizații antice, iar efortul cumulat a făcut posibilă descoperirea mijloacelor din ce în ce mai variate de scriere. De la desene executate pe piatră, scrijelituri sau gravări în materiale dure, omul a trecut la utilizarea de materiale mai prietenoase și, putem spune, mai rafinate, cum ar fi pielea de animale tratată prin metode chimice, ”hartia” specială preparată din anumite plante (hartie ce a primit numele de papirus) sau chiar materiale textile. Civilizațiile precolumbiene, extrem de evoluate din punct de vedere al culturii și civilizației, utilizau pieile de animale pentru a elabora manuscrise pictografice complexe numite codice, dintre care multe s-au conservat până astăzi. Tot din piei de animale (domestice sau chiar sălbatice) se fabrica pergamentul oriental, data apariției acestuia fiind ulterioară papirusului, dar nereușind totuși sa devină un competitor de seamă în fața ”monstrului” egiptean, mult mai ușor de preparat și procurat. Ingeniozitatea fabricării papirusului este datorată, dupa cum am menționat, civilizației egiptene, care prepara acest suport special dintr-o plantă numită Cyperus papyrus. Ulterior, papirusul a devenit cunoscut și utilizat în Grecia și Imperiul Roman. Transcrierea manuscriselor era efectuată de către scribi, iar durata executării unei astfel de sarcini minuțioase necesita o perioadă îndelungată de lucru, mai ales dacă ținem cont că unele papirusuri atingeau dimensiuni de zeci de metri, cel mai lung papirus egipteam fiind cronica domniei lui Ramses al III-lea (peste 40 de metri lungime). Chinezii, în schimb, utilizau suportul textil, mătasea mai exact, pe care își pictau mesajele.
Adevărata revoluție a cărții, cea care i-a alterat forma și îmbunătățit caracteristicile s-a produs odată cu inventarea tiparului. Johannes Gutenberg, pe numele adevarat Johannes Gensfleisch, a tipărit primele cărți religioase, biblii cu precădere. Noua carte a cucerit prin aspectul practic: dimensiunea compactă o făcea ușor de utilizat și transportat, raportul durată a realizării exemplarelor-număr de exemplare executate s-a echilibrat. După 1500, aspectul cărților s-a apropiat și mai mult de forma contemporană atât de dragă nouă. Rămâne o umbră de tristețe pe care modernitatea a aruncat-o asupra acestor obiecte de cultură. Cândva, semenii nostri depuneau mari eforturi pentru a le obține, păstra și utiliza. Acum, când industrializarea și tehnologizarea excesive (in sensul bun, totuși) fac posibil accesul instantaneu la informația tipărită, ne îndepărtăm de această invenție cu viteza galaxiilor. Este vorba, oare, de fuga de cuvântul tipărit sau ne confruntăm cu o altă etapă a evoluției culturale? E-Books. Mai practice, mai atractive, mai în pas cu omul modern avid de tehnologie. Cea mai nouă ”carte” pe care, personal, nu o pot asimila încă. Poate să mențină aprins interesul pentru cuvântul scris? Călătoriile cu metroul îmi vor dezvălui cândva.
De aici, lucrurile au mers pe făgașul natural al descoperirii și evoluției perpetue. Scrisul a devenit familiar pentru din ce în ce mai multe civilizații antice, iar efortul cumulat a făcut posibilă descoperirea mijloacelor din ce în ce mai variate de scriere. De la desene executate pe piatră, scrijelituri sau gravări în materiale dure, omul a trecut la utilizarea de materiale mai prietenoase și, putem spune, mai rafinate, cum ar fi pielea de animale tratată prin metode chimice, ”hartia” specială preparată din anumite plante (hartie ce a primit numele de papirus) sau chiar materiale textile. Civilizațiile precolumbiene, extrem de evoluate din punct de vedere al culturii și civilizației, utilizau pieile de animale pentru a elabora manuscrise pictografice complexe numite codice, dintre care multe s-au conservat până astăzi. Tot din piei de animale (domestice sau chiar sălbatice) se fabrica pergamentul oriental, data apariției acestuia fiind ulterioară papirusului, dar nereușind totuși sa devină un competitor de seamă în fața ”monstrului” egiptean, mult mai ușor de preparat și procurat. Ingeniozitatea fabricării papirusului este datorată, dupa cum am menționat, civilizației egiptene, care prepara acest suport special dintr-o plantă numită Cyperus papyrus. Ulterior, papirusul a devenit cunoscut și utilizat în Grecia și Imperiul Roman. Transcrierea manuscriselor era efectuată de către scribi, iar durata executării unei astfel de sarcini minuțioase necesita o perioadă îndelungată de lucru, mai ales dacă ținem cont că unele papirusuri atingeau dimensiuni de zeci de metri, cel mai lung papirus egipteam fiind cronica domniei lui Ramses al III-lea (peste 40 de metri lungime). Chinezii, în schimb, utilizau suportul textil, mătasea mai exact, pe care își pictau mesajele.
Adevărata revoluție a cărții, cea care i-a alterat forma și îmbunătățit caracteristicile s-a produs odată cu inventarea tiparului. Johannes Gutenberg, pe numele adevarat Johannes Gensfleisch, a tipărit primele cărți religioase, biblii cu precădere. Noua carte a cucerit prin aspectul practic: dimensiunea compactă o făcea ușor de utilizat și transportat, raportul durată a realizării exemplarelor-număr de exemplare executate s-a echilibrat. După 1500, aspectul cărților s-a apropiat și mai mult de forma contemporană atât de dragă nouă. Rămâne o umbră de tristețe pe care modernitatea a aruncat-o asupra acestor obiecte de cultură. Cândva, semenii nostri depuneau mari eforturi pentru a le obține, păstra și utiliza. Acum, când industrializarea și tehnologizarea excesive (in sensul bun, totuși) fac posibil accesul instantaneu la informația tipărită, ne îndepărtăm de această invenție cu viteza galaxiilor. Este vorba, oare, de fuga de cuvântul tipărit sau ne confruntăm cu o altă etapă a evoluției culturale? E-Books. Mai practice, mai atractive, mai în pas cu omul modern avid de tehnologie. Cea mai nouă ”carte” pe care, personal, nu o pot asimila încă. Poate să mențină aprins interesul pentru cuvântul scris? Călătoriile cu metroul îmi vor dezvălui cândva.
RSS Feed
