Chen Xiuqing, Zhang Xiuqing, Zhang Yuliang sau Pan Yuliang sunt toate patru instanțe ale aceleiași femei, ipostaze diferite dictate de timp, ocupații și mentalitate. Chen este copila inocentă născută în China anului 1895, cu personalitate aflată în stadiul de mugure. Când urmele pașilor mărunți capătă siguranță și se măresc odată cu scurgerea anilor, ajungem în calea lui Xiuqing, adolescenta care și-a pierdut mama și se află în grija unchiului, visătoate și modestă. Riftul care separă aceste prime două instanțe de următoarele două reprezintă evenimentul tragic în care Zhang Xiuqing își pierde libertatea și este vândută de unchiul său unui bordel chinezesc. Cu picioarele legate de obiceiul barbaric prin care femeile deveneau mai atrăgătoare pentru un potențial soț și libertatea controlată în totalitate prin fire trase de matroana casei de toleranță, noua Zhang Yuliang învață să își închidă mintea în fața adversităților nocturne și supraviețuiește coșmarului vinderii perpetue a trupului său fragil.
Cea care ne interesează astăzi este, însă, Pan Yuliang, femeia eliberată din bordel de către un soț influent, care se îndrăgostește de tânără în pofida poziției sociale precare și lipsite de orice drept a acesteia. Pan Zanhua e un Pygmalion în propriul său fel: îi clădește lui Yuliang o viață nouă, îi oferă acesteia toate atenția sa și canalizează către protejata sa iubirea intensă pe care un soț onest o poate oferi, deși soția sa nu îi împărtășește iubirea. În timpul mariajului cu Zanhua, Yuliang urmează cursuri de pictură la Școala de Artă din Shanghai, ceea ce reprezintă un triumf al femeii într-o societate dominată de bărbați și își eliberează picioarele din legăturile menite să le înfrumusețeze. Astfel, Yuliang secționează iremediabil legăturile cu trecutul său. Ea are în față o carieră promițătoare și se detașează de maniera chinezească de a trăi- o existență marcată de supunerea față de soț și societate. Yuliang are o atitudine modernă și îmbrățișează maniera de a picta a vesticilor. Studiile efectuate în Franța și Italia îi conturează și mai bine stilul excentric, al carui marcă definitorie o reprezintă autoportretele cu cât mai puține haine. Nudurile sale și trecutul promiscuu o propulsează pe Yuliang pe buzele chinezilor pudici, dar arta sa modernă îi câștigă aprecierea vestului datorită îndrăznelii de a privi dincolo de zidul tradiționalismului.
Confictul mocnit și tensiunile dintre arta lui Yuliang și China comunismului iminent culminează cu distrugerea tablourilor 'indecente' pregătite pentru o expoziție. Mai mult, pe una dintre pânze au fost scrijelite cuvintele 'tributul unei prostituate către clientul său', iar Yuliang conchide, astfel, ca locul său nu se va afla niciodată în țara natală. Situația sa de soție secundă în casa primei soții a lui Pan Zanhua nu o ajută pe Yuliang să se integreze și să disipe atitudinea ostilă sau zvonurile care nu încetau să circule.
După cum am menționat mai devreme, arta lui Pan Yuliang abordează extensiv tema nudității feminine. Prin renunțarea la haine, modelul revine la starea inițială de puritate copilărească, atunci când pudoarea e numai un concept neînsușit. Lipsa de inhibiții nu are legătură atât cu trecutul de prostituată, în care hainele sau lipsa acestora era doar un detaliu lipsit de importanță. Semnificația este simbolică. Artista renunță la opresiuni culturale și sociale, expunându-și, public, răzvrătirea față de sistem și limitări. Sfidarea persoanelor care nu îi înțeleg arta este inevitabilă, Yuliang pictând pentru ea însăși și împliniriea sa personală și artistică, deși în acest demers de redescoperire și redefinire personală piedicile sunt prezente la fel ca în orice alt demers de reinventare. Yuliang își expune corpul la fel de nonșalant precum amorul pentru artă. Este dezgolită de duplicitate, dar îmbracată în nuanțele realității sale personale.
Stilul postimpresionist agreat de Pan Yuliang se remarcă prin coloristica plină de vigoare și prospețime. Liniile bine delimitate și ferme întregesc imaginea de hotărăre a pictoriței. Orice ar fi, rămâne fermă principiilor sale, înlăturănd orice urmă de îndoială, iar uleiul se cuibărește pe pânza receptivă la fel de categoric precum capul lui Yuliang pe pernă după o zi în care s-a menținut neclintită în calea tradiționalismului chinez. În autoportretele sale, Yuliang iși pictează pe chip un văl de tristețe ce o acoperă chiar și atunci când zâmbește. Ochii săi exprimă introspecție și, totodată, resemnare în ceea ce privește lumea exterioară. Ea, Yuliang, nu va ajunge niciodată la un consens cu semenii săi rigizi care o condamnă pentru un trecut asupra căruia, ca orfană, nu a putut lua nicio decizie personală, dar a reușit, cu toate acestea, să se încline numai, fără a se lăsa ruptă de furtună.
Tablourile lui Yuliang se află, în marea lor parte, în China. Deși pictorița și-a petrecut mare parte din viață în Franța, acolo unde s-a aflat și în momentul survenirii decesului, arta sa a fost adjudecată de cei care inițial nu îi agreau atitudinea modernă și lipsită de inhibiții. După o perioadă îndelungată în care arta sa a fost ignorată de țara natală, iar o expoziție imediat după anii 1990 era un subiect încă tabu, în prezent Pan Yuliang este recunoscută ca fiind prima femeie de origine chineză care a pictat după normele vestice.
RSS Feed
