'Daca vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul'(Dali)
Valuri de cerneală în toate culorile curcubeului au curs și vor curge din penițele umile ale adoratorilor artei când vine vorba despre Salvador Dali, acest simbol catalan al extravaganței purtate atât de nonșalant, încât pare o a doua epidermă. Limitele impuse de societate nu au fost niciodată depășite cu mai multă grație de un alt pictor cu excepția lui Salvador Dali, cel căruia îi plăcea să se relaxeze purtând pe cap un pantof, să iși agațe flori în vârful mustăților, întocmai precum tinerele muze ale lui Gauguin își prindeau flori albe după ureche, sau să plimbe nonșalant un furnicar. Această excepție tranșantă de la regulă, o nouă religie in sine, nu lasă loc de interpretări.
De ce ne place Dali atât de mult, dacă ne provoacă zâmbete contrariate de fiecare dată când ne împiedicăm de un nou detaliu legat de viața sa? Să fie, oare, faptul că Dali a avut curajul să își infrunte timiditatea bolnăvicioasă și să epateze nu numai în mod public, ci și în proprii săi ochi, pentru a-și demonstra că niciun detaliu negativ al personalității sale nu poate sta în calea pavată cu experimente ce locuiau în sertarele sinapselor sale? Aviditatea cu care trata toate experiențele trăite, pe care le storcea de lichidul vital, sorbind fiecare picătură până când această licoare mistică devenea parte integrantă din sistemul său fiziologic, e o caracteristică recognoscibilă a fenomenului dalinian.
Copil fraged al primăverii versatile, cel care s-a autointitulat 'geniu absolut' a început să picteze la vârsta de șase ani și a petrecut o copilarie marcată de moartea fratelui său mai mare, numit tot Salvador, a cărui reîncarnare Dali considera cu tărie că ar fi. Tânăr cu 'mandibule spirituale în continuă mișcare', Dali nu s-a dezis de latura sa excentrică nici în relația sa cu familia. În momentul în care tatăl său l-a alungat din casă, progenitura daliniană i-a înmânat acestuia un prezervativ plin cu lichid seminal, spunându-i 'Nu iți mai datorez nimic'. Astfel de gesturi par a friza nebunia, dar artistul primește mai mereu circumstanțe atenuante datorită statutului său de spirit creator, neînlănțuit și ales drept amant al muzelor artelor frumoase. Dali, desigur, se contrazicea constant in declarațiile sale referitoare la un posibil dezechilibru autentic: 'Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb - nu sunt nebun.','Există o singură diferenţă între un nebun şi mine. Nebunul se crede sănătos. Eu ştiu că sunt nebun'.
În cele din urmă, ceva a reușit să îl inlănțuie și pe Dali cu o strângere atât de sufocantă și de creatoare de dependență, încât pictorul nu a putut și nu a dorit să se elibereze din dulcile chinuri. Atunci a devenit nebun de amor și însetat de drogul administrat cu fermitate. Acel ceva, mai exact, cineva, s-a numit Elena Dimitrievna Diaconov, sau Gala, liantul dintre Dali-lumea exterioară - elanul creator - echilibrul interior. Gala intruchipa idealul feminin la care Dali aspirase neîncetat pâna în momentul întâlnirii dintre cei doi, o făptură pe jumătate femeie, pe jumătate creatură mistică, sensul lui Dali de a fi un geniu absolut.
Sacralitatea Galei, efectul său thaumaturgic asupra instanțelor fizice și psihice daliniene se autoinoculează în particulele atomice ale pictorului și se exteriorizează în nenumărate picturi. Gala nu e doar divină și perfectă, ci deține cheia către fiecare dintre sertarele emoționale ale lui Dali, este stăpâna timidității și nesiguranței lui, acea Thetis rusă care îl scufundă pe Ahile-Dali în fluviul suprarealismului. Gala nu divide ca să conducă, ci unifică toate fațetele imaginației pictorului într-un cristal de tip amuletă. Avida Dollars (anagramarea numelui 'Salvator Dali') a descoperit că poate fi obsedat și protejat nu doar de bani, ci și de o femeie. Dacă privim fotografiile celor doi, legătura indisolubilă și compatibilitatea totală se observă cu ușurință pe trăsăturile personajelor- ea, misterioasă protectoare, el, melancolic și satisfăcut. Oul suprarealist a fost fecundat în interiorul lui Dali, iar trecutul s-a prăbușit ca o clădire roasă de intemperii.
Picturile în care Gala este reprezentată emană mister și siguranță, în tandem cu erotismul cast, semi-religios, specifice perioadei mistice daliniene. Leda atomică și Fecioara din Port Lligat, două lucrări în care fuzionează știința, misticismul și mitologia, suscită senzația de 'spațiu suspendat' în care Gala joacă rolul central când din postura de zeiță, când din cea de fecioară a simbolismului. Femeia care a participat activ și pasiv la metamorfozarea lui Dali într-un pictor suprarealist este reprezentată in nenumarate picturi, atât ca personaj central, cât și ca personaj secundar sau chiar simbol erotic, cum ar fi in Portretul lui Paul Eluard, Corpus Hypercubus, Enigma dorinței/Mama mea, mama mea, mama mea sau Gala dezbracată, văzută din spate. Unele dintre aceste picturi galateice sunt, concomitent, opere de referință in portofoliul dalinian, botezate cu pensula adorației și beatitudinii, dar Venusul care stă pe buzele inițiaților și, deopotrivă, a neinițiaților în opera daliniană, este Persistența memoriei, cu estetica sa fluentă și nutritivă.
'Frumusețea comestibilă' redă antagonismul dintre duritate externa si moliciune intrinseca, dintre aparența de siguranță de sine și nesiguranța patologică. Ouă la farfurie (fără farfurie) și Pâine catalană sau Paine antropomorfă conțin puternice simboluri erotice feminine și masculine - trei ouă, un morcov fixat pe un perete, o franzelă cu trăsături falice. Omniprezentele ceasuri moi amenință fecunditatea și virilitatea umană, în procesiunea care se îndreaptă spre eradicarea acesteia.
Sertarele goale, un alt element recurent în opera lui Dali, au primit viață din vopsea asteptând să fie umplute cu experiențe psihice, transformând Girafa in flăcări sau Orașul sertarelor (Dulap antropomorf) în receptacule pentru trăirile privitorului. Realizate în perioada războiului civil din Spania, ele sunt trupurile eviscerate de inutilitatea războiului pe care Dali îl ignoră la propriul nivel psihologic, considerând că preocupările sale creatoare sunt superioare. Tema sertarelor deschise este regăsită și pe coperta unuia dintre numerele revistei cu orientări suprarealiste 'Minotaurul' din iunie 1936, unde a fost ilustrat caracterul violent al evenimentelor belicoase din acea perioadă. Freud, protectorul suprarealiștilor, a devenit simbolul fuziunii dintre imaginație și erotism, delimitând sertarele în care ia naștere creația și influențând pregnant opera lui Dali.
Salvador Dali a fost preocupat și de fotografie sau cinematografie. În domeniul fotografiei, colaborarea dintre Dali si Philippe Halsman s-a fructificat într-o serie de fotografii excentrice, încărcate de ideologie și de un simț estetic aparte. Nefiind omul jumătăților de măsură, Dali nu s-a dezis nici în calitate de model, reușind să creeze un impact vizual poate la fel de persistent precum în cazul picturilor sale. Dali Atomicus, fructul suculent produs de efortul dalinian-halsmanian, se alătură în jocul de întreținere a mitului creat în jurul lui Dali, împreună cu seria de fotografii Mustața lui Dali, dedicată simbolului inconfundabil al erotismului dalinian. Cinematografic, amprenta suprarealistă s-a văzut în proiectele concepute în totalitate de Luis Bunuel si Salvador Dali. Cainele andaluz și Vârsta de aur reprezintă creații de artă abstracte, violente, care accentuează discomfortul resimțit de spectator. Lipsa succesiunii logice a narațiunii, un cap de măgar în proces de descompunere sau un glob ocular secționat de o lamă ascuțită sunt toate elemente vivide al căror scop este, desigur, dalinizarea totală a degustătorului.
Iată că galeria de progenituri scriitoricești din galaxia spiralată care gravitează în jurul găurii negre Salvador Dali s-a îmbogățit cu încă un corp intangibil. Dacă Dali l-ar fi putut citi, probabil că ar fi afirmat despre articolul meu 'Nu este pRRRea provocatoRRR pentru mine, scrie-l cu pastă de furnici'.